O modificare legislativă recentă impune tuturor angajatorilor să-și informeze salariații cu privire la obligația de a adera la un fond de pensii administrat privat, ceea ce se traduce prin modificarea tuturor contractelor de muncă, astfel încât acestea să includă și noua obligație de informare. Având în vedere că în România există aproximativ 5,5 milioane de contracte de muncă active (statistică avansată în august anul trecut de fostul ministru al Muncii), vorbim de un volum uriaș de documente care trebuie actualizate în această perioadă, cea mai facilă soluție, mai ales pentru angajatorii cu un număr mare de salariați, fiind semnarea electronică a actelor de muncă, o posibilitate introdusă specific în legislație chiar din acest an.
Prin Ordinul Ministerului Muncii și Protecției Sociale (MMPS) nr. 585/2021, aplicabil din 20 iulie, angajatorii au fost obligați să includă în contractele de muncă prevederi prin care “să informeze angajatul cu privire la obligația de a adera la un fond de pensii administrat privat”. Noua obligație de informare vizează persoanele prevăzute la art. 30 din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat. Conform acestui articol, persoanele în vârsta de până la 35 de ani sunt obligate să adere la un fond de pensii administrat privat, în timp ce persoanele de până în 45 de ani pot opta pentru aderarea la un asemenea fond.
Deși noua obligație de informare pe care o au angajatorii ar părea să vizeze doar salariații de până în 35 de ani, specialiștii în legislația muncii recomandă includerea informării în toate CIM-urile active, independent de vârsta salariatului.
Citește mai mult: avocatnet.ro