Crina Ilie, People Function Leader, Genpact Europe & Africa, a oferit platformei GlobalHRManager.ro un interviu special, în care a explorat aspecte semnificative ale domeniului resurselor umane în contextul actual. Crina a adus în discuție perspectivele sale privind tendințele cheie și modul în care Genpact abordează provocările din industrie.

Tendințe în resurse umane

Întrebată care consideră că sunt principalele tendințe care definesc domeniul resurselor umane, Crina a vorbit despre patru provocări pe care le consideră de actualitate. Una dintre acestea este rezolvarea paradoxului productivității în companii, în condițiile în care, deși toată lumea declară că este ocupată, productivitatea stagnează. Aceasta a subliniat importanța atenției acordate de specialiștii în resurse umane modului în care angajații și managerii își organizează activitatea, într-un climat macroeconomic post-pandemic volatil.

Crina a evidențiat, de asemenea, influența tehnologiei și a soluțiilor de generative AI asupra domeniului de talente. Educația angajaților cu privire la utilizarea eficientă a acestor tehnologii și integrarea lor armonioasă cu talentul uman reprezintă aspecte esențiale care trebuie să se afle pe agenda fiecărui specialist de resurse umane.

O altă tendință menționată a fost poziționarea specialiștilor de resurse umane în contextul modificărilor climatice și impactul acestora asupra afacerilor și vieții angajaților. În opinie Crinei, departamentele de HR au rolul de a încuraja dezvoltarea unui comportament sustenabil și de a sprijini organizația în acest sens.

În ultimul rând, achiziția de talente din extern și folosirea capabilităților interne din organizație este o altă provocare. „Se vorbește din ce în ce mai mult de piața talentelor, ceea ce noi în Genpact numim „programe de talent matching”, adica acele programe prin care ne concentrăm să identificăm ce oameni avem deja în organizație și cum îi putem dezvolta în așa fel încât să îi plasăm în zone în care apar cerințe noi, versus a căuta mereu în afară”, declară Crina Ilie.

Gestionarea transformărilor la nivel individual și profesional

„Perioada actuală ne-a acordat posibilitatea de a gestiona situaţii și provocări diverse, care, în mod normal, s-ar fi întâmplat pe parcursul mai multor generații. Cel mai mare cadou pe care îl putem face angajaților este să avem o companie care crește și este profitabilă – este un crez după care ne ghidăm activitatea”, consideră Crina.

În ceea ce privește gestionarea transformărilor, ea a subliniat importanța stabilirii de obiective clare și a comunicării deschise. Genpact pune accent pe educația privind tranziția de la work-life balance la work-life fit și încurajează angajații să fie conectați la misiunea organizației pentru a menține un mediu prosper.

Diversitate și incluziune

Crina a vorbit despre strategia de diversitate și incluziune de la Genpact, care se axează pe crearea unui ecosistem de suport pentru caracteristicile individuale, de gen, mentale și vârstă. Compania lucrează la cultura liderilor pentru a promova o atitudine favorabilă diversității și promovează activ femeile în leadership și comunitățile LGBTQ.

În plus, organizația se implică în parteneriate de lungă durată cu diverse asociații, cum ar fi Professional Women Network și alături de care lucreaza la dezvoltarea unor programe de leadership, coaching, mentorat. Un alt parteneriat foarte important este cel cu Asociația de Valori în Educație – AVE, care urmărește dezvoltarea continuă a nivelului educațional din România, cu focus principal pe directorii de școli.

Sfaturi pentru succesul specialiștilor de resurse umane

Crina a oferit câteva sfaturi prețioase pentru cei aflați la început de drum în resurse umane. A evidențiat importanța adoptării unei mentalități „business first”, înțelegerea limbajului de business și a științei cifrelor. Învățarea continuă a domeniului resurselor umane în integralitatea sa, curiozitatea, deschiderea și respectul pentru etica muncii au fost elemente subliniate pentru o dezvoltare profesională durabilă.

„Nu în ultimul rând, vă sfătuiesc să fiți curioși, deschiși și nu neglijați etica muncii. Dezvoltarea și traseul profesional sunt mai degrabă un maraton decât un sprint, iar performanța noastră trebuie să fie constantă, să construim credibilitate și să avem acces la mentori care ne pot deschide drumul”, conchide Crina Ilie.